Primul-ministrul Landului Saxonia: Dacă Grindeanu s-ar fi retras, România ar fi pierdut la capitolul imagine

Primul-ministrul Landului Saxonia: Dacă Grindeanu s-ar fi retras, România ar fi pierdut la capitolul imagine
Publicat: 16/06/2017, 14:44
Actualizat: 26/03/2019, 04:40

Stanislaw Tillich a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că există legi prin care un premier poate fi ales sau demis și că dacă Sorin Grindeanu s-ar fi retras joi seara, România ar fi pierdut la capitolul imagine.

„Dacă premierul României s-ar fi retras, România ar fi pierdut în imagine, la nivel internațional. Aveți o Constituție, aveți legi care precizează modul în care este ales sau demis un prim-ministru, iar acestea nu prevăd ca un șef de partid să poată lua această decizie. Prim-ministrul a ținut cont de lege în acest caz și important este pentru imaginea României că în această țară legea guvernează”, a declarat primul-ministru al Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, la Sibiu.

Vineri, Stanislaw Tillich se află într-o vizită la Sibiu, unde a avut o întrevedere cu primarul orașului, Astrid Cora Fodor.

Premierul Sorin Grindeanu a avut, joi, în program, mai multe întâlniri oficiale la Palatul Victoria, în cadrul cărora prim-ministrul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, l-ar fi felicitat pentru că a luat decizia de a nu demisiona din fruntea Guvernului.

„Doresc să vă felicit pentru decizia pe care ați luat-o aseară”, i-a spus Stanislaw Tillich premierului Sorin Grindeanu.

„Nu e simplu”, a replicat premierul Grindeanu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Efectele propagandei Kremlinului asupra soldaților ruși: Val uriaș de sinucideri pentru a nu se preda
Prezentatoare TV, trimisă la psihiatrie! S-a ales cu brățară la picior, după ce a terorizat...
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
Turiștii se plâng: „Turcia va fi goală în câțiva ani”. Ce îi nemulțumește: „M-am simțit...
ULTIMA ORĂ! Fostul preot Visarion Alexa, condamnat la închisoare!
Orașul care este cel mai bine păstrat secret al Europei. Ape turcoaz, poduri emblematice și...
Primele imagini cu Radu Mazăre alături de familie și de prieteni! Ce au făcut, în...
Cum arată Angelina Jolie, la 49 de ani, după ce a ales să-și taie sânii,...
Produsul pe care românii îl comandă o dată la două zile. Un bărbat din Constanţa...
Ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu. Cutremur în cazul Caracal! Bunicul fetei aruncă bomba
Tot ce trebuie să știi despre recalcularea pensiilor 2024: Noua Lege a pensiilor aduce modificări...
Doliu în showbiz! Grasu a murit după ce s-a prăbușit de pe scenă!
Codul Rutier 2024: La ce distanță poți parca de trecerea de pietoni?
Ultrabogaţii din Silicon Valley, alarmaţi de propunerea democraţilor de introducere a unei taxe
AVENTURA amoroasă pe care Barbra Streisand nu o va uita niciodată
Este anulat permisul de conducere pentru totdeauna! Șoferii care nu mai au dreptul să conducă
Pe culmile munților! Se deschide cel mai fascinant drum din România. Video
Tristan Tate, surprins la cină alături de o ispită de la Insula Iubirii, sezonul 8!...
Unde sunt, de fapt, Alexandra și Luiza. Monstrul din Caracal a spus totul!
Alin Oprea, dezvăluiri dureroase despre tatăl său: „Tatăl meu nu a venit nici măcar la...
Ion Țiriac, surprins de rugămintea lui David Popovici: "Cum adică, mă?"
BANCUL ZILEI. Vizita la spital l-a lăsat pe Bulă fără apetit sexual: Nu înțelegem!
A fost lansat un SUV electric care se încarcă într-un timp record